Un audit al Comisiei Europene de la începutul lui 2015 a scos la iveală faptul că multe companii din România trebuie să restituie finanţările primite de la Uniunea Europeană, sume care au fost folosite pentru crearea unor noi locuri de muncă, investiţii sau aparatură, a spus Marian Dobrilă, consultant pe fonduri europene la emisiunea ZF Live.
„Este o eroare de sistem, o eroare de evaluare la nivelul întregului program“, a spus Dobrilă.
„Aproximativ 200 de firme vor da înapoi banii primiţi de la Uniunea Europeană pentru dezvoltarea proiectelor.“
Marian Dobrilă a dat drept exemplu legătura dintre o companie cu 60 de angajaţi şi una cu 200 – acest lucru însemnând că ambele au 260 de angajaţi. Cei care au accesat fondurile europene în această situaţie sunt obligaţi să le restituie pentru că numărul mare de angajaţi nu se încadrează în termenii proiectului iniţial.