Mulțumesc pentru invitația de a vorbi la Conferința CDG cu tema „Monitorul digitalizării și ecosistemul IT din România: unde au ajuns administrația și economia și care e harta dezvoltării pe termen mediu” despre stadiul digitalizării intense a administrației și economiei, în special a ecosistemului privat, după doi ani de implementare a PNRR.
Am sintetizat câteva cifre cu privire la fondurile europene destinate digitalizării, deși mi-a fost foarte greu. Informația e mai împrăștiată și mai prost structurată decât a fost la începuturi, în 2009. Numai cine cunoaște pe cineva pe la ministere poate să afle câte proiecte sunt în implementare și în ce stadiu sunt.
Trag concluzia că în acest moment avem cel puțin 3 miliarde euro fonduri europene active pe digitalizare, dintre care 2 miliarde la stat și un miliard la privat. Sunt pasionat de cifre simple, fără zecimale…
Din experiența pe care o am, lucrând pe nenumărate tipuri de fonduri, acesta e doar vârful icebergului. Adevărata dimensiune a digitalizării o vezi în bugetele proiectelor, unde suma e încă pe atât sau mai mare. Cred că acele 70 miliarde – PNRR, fonduri structurale, fonduri pentru agricultură – cred că cel puțin 10% sunt bani care se duc în direcția digitalizării a sistemelor.
Din păcate, degeaba sunt digitalizate procesele actuale, dacă nu ai procese pregătite care să fie digitalizate. Din clienții mei care au vrut să acceseze fonduri de digitalizare majoritatea se loveau de faptul că singura idee de digitalizare pe care o aveau era să își cumpere laptopuri. Când au auzit că nu se poate, au renunțat. Auzind apoi și criteriul că trebuie să își crească cifra de afaceri cu 10% ca urmare a investiției au considerat că e un program neadaptat.
Cred că în mediul privat, dar și în mediul public, BPR- Business process reengineering – este o condiție care ar putea da multă putere acestei digitalizări și mult impact economic.
Ca să nu par utopic, cred că ar trebui să ne uităm fiecare în curtea noastră, să ne facem noi, antreprenorii români, această organizare internă pentru că nu contează cu ce viteză mergi dacă nu știi unde te duci. E valabil nu doar în fonduri europene și în digitalizare.
Am discutat despre cantitatea fondurilor europene. Cred că mai e un subiect de calitate al fondurilor europene, un cost ascuns al acestor fonduri. În primul rând calitatea accesului la fonduri a fost mizerabilă. Fondurile de digitalizare au întârziat cu anii.
Am avut versiuni succesive de ghiduri, antreprenorii și-au făcut proiecte și, ca să citez un coleg pe care l-am sunat să îl întreb cum e cu digitalizarea, mi-a spus că tocmai a primit aprobare pe un proiect pe care uitase că l-a depus.
Realitatea este că în acest moment cantitatea dă doar o mică parte din informație. Autoritățile române au luat acest PNRR, care a venit ca un bonus de 28 de miliarde și au spus: ”Domnule, e prea mult, facem ce putem”. Acest ”facem ce putem” e legea noastră a fondurilor europene de astăzi.
Nu pot să reproșez nimic pentru că omul chiar face ce poate. Dar nu a existat un salt în organizare, în structuri, în investiții cu impact de creștere a capacității administrative, de diversificare a modului în care e folosită asistența tehnică.
Statul român nu a descoperit încă acel Owners Engineering pe care toate statele mari le au, începând cu statul chinez, în care angajez privatul ca să îți traseze mai exact descrierea necesităților tale. Statul român lansează ghiduri pentru că trebuie să bifeze termene. Nu contează câte ghiduri sunt de lansat.
Aș duce discuția asta despre fonduri europene, frumoasă, de altfel, odată la faptul că suntem forțați să mai renunțăm la această răbdare brucanică și să folosim momentul. Să accelerăm procesele de absorbție, de absorbție de calitate, a fondurilor europene.
Riscăm să ne confruntăm cu situații și mai rele, în care niște companii nu doar să nu poată beneficia de fonduri europene, ci să le pună în cap, pe românește, pentru că a venit un audit care constată că criteriul de eligibilitate nu a fost bine interpretat și nu era nimeni eligibil. Atunci, statul român va face în 2 luni o recuperare de bani de la toți ca să își apere spatele- avem cazuri în industria pescuitului în care s-au recuperat de la beneficiari 50% din banii absorbiți.
În ciuda acestor condiții, remarc, cu bucurie, un fenomen: schimbarea antreprenorului român care dintr-un animal domestic, cumințel, a ajuns un animal sălbatic, rezilient în fața circumstanțelor. Înainte numai la gândul că cineva s-ar putea vreodată să vină să își ceară banii înapoi, acum oamenii își asumă riscuri, au înțeles că fondurile europene nu sunt un lux.
Câtă vreme toți competitorii tăi pe plan local, regional, mondial accesează granturi, direct sau indirect, câteodată această mișcare nu mai este doar alternativă, e ceva ce ești obligat să faci.
Ne-am schimbat ca antreprenori, nu mai stăm la mila statului, orice ar fi mergem înainte, construim, ne adaptăm, ne coalizăm- în sensul cel mai bun al cuvântului- am început să vedem departe, am început să îi forțăm pe cei din administrații să se uite mai departe. E foarte important.
Da, în această țară avem multe avantaje, totul ține de noi. Comparându-ne cu alte țări nu avem un stat abuziv. Nu avem o societate inflexibilă în care nimic nu mai pătrunde și totul e așezat și nu mai ai ce face. Suntem într-o zonă de mijloc în care putem exploata încă atuuri.
Marian Dobrilă, Președinte al Coaliției Pro-Impact și Director general TDP